cele mai citite stiri
1662 vizualizari
929 vizualizari
804 vizualizari
682 vizualizari
615 vizualizari
politic-economic
“Salvaţi Delta” ajunge la putere
Jurnalistul Liviu Mihaiu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători pentru protejarea Deltei Dunării, va fi numit guvernatorul Deltei de către premierul Tăriceai, după cum ne anunţă Evenimentul zilei de astăzi. Prin Asociaţia Salvaţi Delta- Academia Caţavencu, Liviu Mihaiu a organizat numeroase acţiuni ca să protejeze ecosistemul unic al Deltei Dunării, activitate lăudabilă într-o ţară care practică “jaful ca în codru” prin prăduri şi care îşi distruge parcurile ca să facă loc turnurilor de beton. Altceva este însă ciudat, trecerea sa de partea cealaltă a baricadei. Trebuie să admitem totuşi curajul jurnalistului, care în cazul în care va eşua ca secretar de stat responsabil cu administrarea Deltei, atunci îşi poate compromite definitiv şi activitatea civică pe care a susţinut-o în ultimii ani pentru protejarea celei mai frumoase şi sensibile regiuni din România, şi nu numai. Numai cine nu a fost în Deltă nu poate fi sensibil la problemele ei.
Din păcate, în ultimii ani, fie pentru afacerile cu sturioni sau doar din snobim, căci dă bine să ai o vilă în zonă, Delta a fost invadată de interese, iar pescarii locali au fost disciplinaţi cu forţa de investitorii veniţi de la Bucureşti să împuşte francul la Sulina, nu numai la Brăila. Însuşi Liviu Mihai a acuzat grupul de interese din jurul premierului Năstase, în frunte cu Alexandru Bittner că ar încerca să pună stăpânire pe Delta Dunării, cu sprijinul Guvernului. La momentul la care Liviu Mihaiu şi Evenimentul zilei atacau de zor afarerile grupului Bittner, un coleg de-al domnului Mihaiu, Marius Tucă se asocia cu firmele lui Bittner chiar în Deltă, într-o afacere de pescuit. Atunci, Liviu Mihaiu a fost redus la tăcere de către Bittner într-o emisiune a lui Turcescu. Bittner a arătat un document în emisiune în care arăta că Asociaţia lui Liviu Mihaiu şi a colegilor de le Caţavencu solicita concesionarea unor mari suprafeţe în Deltă, adică exact genul de afacere pe care jurnaliştii i-l reproşau lui Alexandru Bittner...
Desemnarea lui Mihaiu ca guvernator al Deltei a debutat prost, după ce jurnalistul s-a eschivat să confirme informaţia, iar oficiali ai puterii o confirmau. Ba mai mult, doi din ultimii patroni ai lui Mihaiu, Sorin Marin şi Sorin Ovidiu Vîntu, au afaceri importante în zonă. Nici precedentul nu-i este prieten lui Liviu Mihaiu, căci, fără excepţie, jurnaliştii care au trecut de partea cealaltă a baricadei au eşuat lamentabil, fără excepţie. Iar apoi Liviu Mihai tocmai îşi înfiinţase recent şi o firmă “Salvaţi Delta”, împreună cu Dragoş Bucurenci, şi el o perioadă jurnalist. Sau poate că din noua poziţie Liviu Mihaiu nu va mai lupta pentru salvarea Deltei, ci pentru protejarea afacerilor “Salvaţi Delta”…?




