opinii

 Dinspre America nu mai curge şuvoiul ştirilor în care faimoşii savanţi americani ne anunţau descoperiri atât de ştinţifice încât adeseori păreau inepte. Acum noutăţile halucinante sunt la îndemâna americanilor obişnuiţi.
Pentru un post de om de serviciu concurează o sută de candidaţi. Nu e  Albania anarhică, nici Cuba socialismului tropical, nici măcar Coreea de Nord unde se mănâncă scoarţa copacilor de pe drum. E ţara tuturor posibilităţilor, preschimbată de ceva vreme în ţara tuturor imposiblităţilor.
 Faliţii creditelor ipotecare clădesc cartiere de corturi la marginea zonelor rezidenţiale. Maşinile s-au transformat în dormitoare iar rulota, simbolul sărăciei americane, a devenit echivalentul unui apartament de lux.
Un director care câştiga şaptesutecincizecidemii de dolari pe an, livrează acum pizza la domiciliu, pentru şapte dolari pe oră. La patruzecişicinci de ani  a pierdut vila cu piscină, cluburile de golf sau tenis, vacanţele exotice. În schimb a câştigat statutul de ex absolut: exsoţ, extată, excâştigător la roata vieţii. Din orgia consumului a ajuns la schimnicia economisirii.  
 Visul american zâmbeşte chinuit de pe marginea cazanului cu smoală. Ideea de a scrie pe bani „Credem în Dumnezeu” a primit un răspuns pe măsură.  Ochiul dracului a purtat singura superputere mondială
direct spre talpa iadului. Părinţii democraţiei, ai corectitudinii politice, ai determinismului personal s-au pomenit în mijlocul unui fan-club, alcătuit eminamenete din diavoli. Fac semnul victoriei din copite, flutură steguleţe cu dungi şi stele, ard de nerăbdare să facă tot binele din Infern; să frigă bine, să fiarbă bine, să năpăstuiască bine.
 La prima vedere, nu e drept. Tocmai americanii primesc asemenea lovitură, cei care ne-au învăţat că lumea poate fi corectată, că graşii pot slăbi, că urâţii pot deveni frumoşi, că tâmpiţii sunt geniali, că săracii se pot îmbogăţi peste noapte. Totul a pornit din aspiraţii înălţătoare, idealuri, muncă titanică dar a sfârşit în ipocrizii, ignoranţe, fetişuri, dar mai ales într-o lăcomie infinită. Înainte de orice a fost afacerea. Mai mult, mai repede n-au reuşit să însemne mai bine. Omul a încetat sa mai fie stilul, omul de azi e banul. Ironia face ca ţara banilor să plângă acum după bani.
Cele mai competente răspunsuri ale minţilor strălucite din economie şi finanţe sunt o ridicare din umeri. Nimeni nu ştie ce va urma. Nimeni nu poate preciza dacă avem suficiente cunoştinţe ca să ieşim din încurcătura fabulaţiilor virtuale.
Au mai fost astfel de căderi, de fiecare dată America s-a ridicat.
De câte ori se poate repeta acest ciclu?
Locomotiva americană trage lumea după ea cu o forţă teribilă. Grija cea mare e dacă linia yankeilor nu duce către prăpastie. Senzaţia generală e că undeva s-a ignorat lumina roşie, de oprire. Cineva ar trebui să tragă maneta de alarmă, să oprească toată garnitura iar pasagerii să o ia înapoi pe jos, până la semnalul ignorat. Acolo ar trebui să urce în alt tren, cu altă destinaţie, spre un vis al umanităţii mai simplu, în care să regăsim mai multă sinceritate şi măsură.
             
George L. Dumitru