opinii

            Colţul de Star Trek, oblic căzut pe trotuar, e un ţuţuroi festiv din care picură alaiurile sărbătoreşti. Primăria e alarmant de futuristă, stă să-şi ia zborul spre alte galaxii, înainte de a se termina toate ceremoniile programate. Ziua schimbătoare de primăvară suceşte planurile tinerilor căsătoriţi, după pofta inimii. Ba e soare, ba se întunecă. Pe esplanadă, nasturii hainelor se descheie vesel, apoi trupurile se  zgribulesc, sub biciuşca aprigă a unui vânt rece, cu spic de ploaie.
              Pensionarii de pe bănci spun că vine din Rusia, tocmai din Siberia. E un rest de Crivăţ politic şi militar, prieten vechi, care a umplut cimitirele şi puşcăriile, ani în şir. Mai face pe nebunul, dar nu mai are putere. Foştii colonei nu sunt la curent cu schimbările climei. Câţiva tineri cu piercing în sprânceană, le explică, yo, că vine din America. Tornada financiară a traversat Atlanticul, din val în val, iar acum ne zăpăceşte minţile şi ne zvântă buzunarele.
              Vin vremuri de postire. Post totul şi total. Dacă am petrecut un postcomunism trebuia să ne învrednicim şi de un postcapitalism. Şi-n garderobele participanţilor la cununie se simte. Cu tot frigul, sunt sumare, până la ascetism. Femeile îmbracă des ceva bufant, din vremea copilăriei, luat invers. Cu picioarele băgate pe gâtul unui pulover, n-arată rău, dar nici prea bine.
              Se filmează cu două camere, se pozează cu două aparate.
              Hai, toată lumea la poză! Arta şi banii strigă în manipulanţii de imagini. În alte părţi e risipă de bunăvoinţă. Toţi vor să stea lângă viitoarele mirese. Şi curioşii care se întorc de la piaţă. Trec prin dreptul aparatelor de fotografiat, încărcaţi cu sacoşe doldora, din care fâlfâie libertin legături de praz. Şi cei doi căţei scămoşi, ambalaţi în veste tricotate. Schiaună urări câineşti, după care se apucă să ridice piciorul la pantofii proaspătului soţ, în semn de belşug.
              Şi privitorii neutrii ar vrea să-şi lipească obrazul de profilul  norocoasei. Pe lângă frumuseţe, făptura ei emană îndestulare, atrage ca un FMI, ca o Bancă Europeană în toiul recesiunii. Are cu ce, e pentru toată lumea, natural, fără îngrădiri. 
              Din fericire, mireasa de post n-are cum să strângă cureaua simţirii. Măsurile ei sunt mult mai apreciate decât măsurile planurilor anticriză naţionale şi internaţionale. Râde paradiziac, se învolbură cuceritor, în ciuda obsedantei austerităţi, a virtuozităţii catastrofelor care ne bat la uşă.

George L. Dumitru