opinii

Nici nu mai ţine minte la câte cine de taină a participat. Nici nu mai ştie pe câţi şi de câte ori i-a vândut. Locul lui a fost mereu în capul mesei. Aşa l-a prins decembrie optzecişinouă, aşa îl răsfaţă prezentul. Decorul politic diferă, e antagonic chiar. Pentru el, acest fapt e minimizat până la statutul de amănunt neconcludent.
Domeniul său de manifestare e media, slăbiciunea fiind televiziunea. Realizator, creator, moderator. S-a ascuns mereu după eticheta de profesionist deşi e de neînţeles ce are în comun performanţa profesională cu infamia. Aparent permisiv, i-a plăcut întotdeauna să fie moralizator, să aibă un cuvânt greu, să arate cu degetul, acuzator. Anii optzeci l-au prins cu târnăcopul în mână, făcând ţăndări valorile societăţii, scoţând rădăcinile credinţei din români.
Obiectul acţiunii sale din perioada comunistă erau tinerii. Dacă nu ştiţi cum trebuia să munceşti şi să trăieşti în chip comunist, întrebaţi-l pe el pentru că s-a ocupat din greu de această dilemă. A fost un „erou” pe frontul propagandei şi ideologiei comuniste, un notoriu membru al bandelor care au dus la extrem deformarea grotescă a realităţii şi îngroparea adevărului.
Nu aparţine grupului celor care au închis ochii pentru a-şi putea face meseria. Şi-a făcut o meserie din închisul ochilor, ai lui şi ai cât mai multora din jurul său. Catacombele morale ale caracterului sau n-au salvat niciodată pe nimeni, dar au pierdut pe mulţi cu siguranţă. Din atmosfera absurdă a şedinţelor şi plenarelor, de pe şantierele tineretului s-a catapultat, fără să clipească, la teledonuri, baluri, întâlniri ale protipendadei politice şi de breaslă. Băiatul de casă al mahărilor de partid de altădată şi-a schimbat identitatea proprie cu o abilitate şi o iuţelă de prestidigitator psihologic, reuşind aceeaşi performanţă, la noile destinaţii politice.
Nu e un şobolan roşu, nici un crocodil portocaliu. E un cameleon cu posibilităţi mimetice nelimitate, dotat cu o capacitate de transfigurare incomensurabilă. Nu are dimensiuni, nu are volum sau masă. Reuşeşte să fie ce vrea, când şi unde vrea, după cum îi cer interesele. A ajuns să fie totuşi un model. Reprezintă în mod cert un etalon al genomului uman care ar trebui restricţionat, prin efectul legii lustraţiei. Şi asta pentru locul său în linia întâi a părţii pestilenţiale a sistemului comunist, pentru voluntariatul cinic în amputarea personalităţii umane şi în mutilarea creierelor tinere. A fost o unealtă care s-a vrut eficace în lichidarea viitorului moral al naţiunii.
Cel care făcea eforturi mari ca să stingă lumina credinţei în Dumnezeu e la locul său, pe ecran, în capul mesei. Încă o dată vector de opinie, moralizator, acuzator. În spatele unei infinit înşelătoare priviri de milog, prepară calm otrava. Predă iaraşi lecţii despre lucruri pe care în mod genetic nu le poate înţelege şi la care, spiritual, prin dar divin, nu are acces. Emisiunile lui servesc moda şi momentul.
Brusc s-a transformat într-un apostol. Dar ce apostol, ce fervoare! Prin comparaţie, Iuda era un inger. E mult prea mult. Numele lui rostit e suficient pentru a reprezenta o blasfemie, dar să mai facă şi emisiuni în care foloseşte religia, biserica, slujitorii ei, înseamnă să fie depăşit un liman inadmisibil. Trebuie marcat, taxat, acţiunea lui toxică trebuie oprită.
Numele lui? Mihai Tatulici, săru’mâna!




George L. Dumitru